Rataciri…

ascult, cu sufletul sleit de visare cum picura apa de pe tigle… cum zapada se topeste cu vuietul ei asurzitor… ascult cum catifelarea propriilor mele batai de inima se estompeaza, complexate probabil de adâncimea sunetelor ce îmi învaluie creierul, încercând sa îmi deschida chakrele pe care încapatânat le închid rând pe rând…

ce rost au oare zbaterile aurorelor, focul cel mistuitor ce aprinde sufletele prea moi pt a face fata durerilor devenirii? ce rost mai au niste rânduri scrijelite pe copaci morti? ce rost mai are sa mai visez la Solitudine, când în ea nu voi pasi niciodata?

~ de christian long pe ianuarie 9, 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: