Personal… probabil…(part 1)

(not in a writing  state of mind, so it will be somewhat random)

si plictisitor, deci treci mai departe, am si niste poze fix pe gustul tau!

„a simti”.

a gasit cineva definitia exacta a acestei afirmatii? raspunsurile pozitive vor veni de la ultimul rand. vor veni de la oamenii mediocrii, de la oamenii care nu se cunosc cu adevarat, de la oamenii care nu au avut de trecut in viata lor incercari atat de crancene incat sa le puna sub semnul indoielii existenta si palpabilitatea propriei vieti terestre. a celor care nu s-au sacrificat pe ei pt alte suflete. vor veni de la cei care nu au luptat cu adevarat pt nimic in viata lor.

kick-start-ul acestui an a fost intr-o oare care masura imposibil de descris in cuvinte.(despre asta in alt episod)  putina lume ma cunoaste. putina lume are forta interioara sa sustina propria mea forta. putina lume a avut taria sa imi asculte sentimentele imbracate in muzica, desene si scrieri. cei care nu au putut au venit cu texte de genul :

„am reusit sa citesc putin,pe diagolana, cateva dintre postarile tale si m-au cutremurat. am simtit o traire scorpionica in cuvintele tale, abisul interior specific lor… E foarte greu sa scapi de tine.  Stiu … De acea parte care iubeste inconstient durerea si suferinta si care te tine captiv intr-un fel in care nu esti nici mort nici viu.
Desfiinteaza blogul asta. Sterge blogul si fa unul nou. Sau mai bine, odata cu tine, transforma-l! In lumina care se ascunde dincolo de tot intunericul de aici si din tine.”

ai azi, raspund acestui comentariu…

a spune ca „stiu” ceva, orice despre oricine este cea mai mare  dovada de mediocritate crunta, de relas si plutirea in deriva maselor. mi-ar fi facut o deosebita placere  ca persoana care mi-a scris aceste randuri sa fi avut atata curaj in „inima-i iubitoare” sa poarte niste discutii cu mine. a comunica este vectorul adevarului, pe langa altele, dar sarind la niste concluzii bazate pe nimic concret, judecand „citind pe diagonala” doar niste crampeie din viata mea interioara, caci viata exterioara, oricat de greu le-ar veni unora sa creada nu conteaza absolut de loc, „explorand” doar cateva imagini relativ neclare reflectate de sufletul meu in lumea asta virtuala care e la fel de murdara ca si lumea reala, nu da nimanui dreptul sa judece, sa emita pretentii si „sfaturi” fara o acoperire concreta…

discutiile pe temele filosofice despre iubirea absoluta sunt, au fost si vor fi interminabile, atata vreme cat va exista viata pe pamant. romanii, sunt niste creaturi mai mult decat ciudate, cu o rautate infinita in suflet, desi sunt imbracati cu vesmintele beatitudinii, a iubirii aproapelui, a fericirii, si multe altele. dar sub toate acestea exista o rautate dusa la extreme. eu cel putin nu sunt ipocrit si nu ma ascund dupa diverse stereotipuri. io, recunosc sunt rau. te tine sa vezi si de ce sunt rau? nu. si atunci, de ce iti permiti tu sa imi spui sa ma schimb daca nici macar nu ma cunosti, nici macar nu vrei sa stii ce este binecuvantat in viata mea cand tu nu ai curaj sa descoperi acele surse si acele circumstante care s-au reflectat in acest blog, in miile de pagini scrise, in muzica pe care o fac ( si pe care nu o fac pt bani). de ce iti permiti tu sa judeci?

exista mai nou (probabil, ca nu prea ma intereseaza) moda cu toate tezele astea despre fericire eterna, fericirea adevarata, gasirea dumnezeului adevarat. si se incearca o mulare a preceptelor orientale pe societatea noastra. si ne trecem la profil pe facebook la carti si autori „osho, neale,” etc. si e atat de usor sa aderi la aceste idei care in principiu fac doar bani  atunci cand tu personal nu ai trecut de la extaz la agonie in mai putin de o secunda, cand nu ai indurat foamea ca sa iti hranesti companionul necuvantator, cand tu nu ai sperat cu fiecare bataie a inimi la ceva frumos ce se spulbera in fata ochilor.

e atata de usor sa mesteci cuvintele altora, care nici ei nu au avut o viata prea grea.

unii l-au „studiat” pe Cioran in facultate… si a fost „decat” o lectura, cum au fost si altele. eu, pt ca sunt un rau si un „infumurat” si impertinent, doar recent m-am apucat sa citesc din Cioran ( si  din cauza ca dupa ce autorul unor randuri pleaca din lumea asta , greutatea cuvintelor lui devine mai evidenta si mai grea, daca se poate spune asa), si am ramas blocat „pe culmile disperari” carte pe care astia, mediocrii care au impresia ca a vedea zilnic rasaritul, obligat fiind, este o asa de mare binecuvantare, ar trebui sa o citeasca de cel putin de doua ori cap-coada. si abea apoi sa emita judecati de valoare. dar si asta ar fi inutil, pt ca daca, asa cum bine scrie Neale Donald Walsch : nu poti fi lumina daca nu esti si intuneric. multi, ma rog, multe, ca eu am parte numa de fete care cred in chestiile astea cu toata fiinta lor, ma judeca pe mine. fara sa ma cunoasca. eu acum, intr-o nota oarecum gnostica si astrala sunt in faza de a fi intuneric. caci stiu ca sunt lumina de fapt. eu fac lumina prin creatiile mele, dar trebuie sa fiu intuneric in existenta asta. si cum ziceam, ma judeca, fara sa cunoasca si alta latura a vietii. a fi fata, mai ales aici, este intradevar o binecuvantare. cand deschizi gura si ti se fac poftele, cand, daca esti destul de inteligenta incat sa prostesti masculii sa te duca fara voia lor unde vrei sa ajungi daca stii unde vrei sa ajungi, da, e o binecuvantare, si atunci, cand totul e usor, poti, fara nici o tresarire sa „propovaduiesti” nemurirea fericirii.

… si gata… pe azi.

believe in love… and you will survive!

~ de christian long pe februarie 9, 2011.