[0.1] Armageddon

    (1999)  

 decembrie 6, 2008

…plină, Luna se ridică deasupra blocurilor cufundate în recile valurile de Întuneric, însoţită de lugubra şi solitara cântare a unei Bufniţe  …catifelata, noapte caniculară, Stelele colora într-un murdar argintiu  multicolor… Tăiau strigătele Bufniţei noaptea, la interval regulate, precum un vechi Orologiu, iar după fiecare tânguire din negrul Cer fierbinte câte o Stea cădea, zdrobindu-se, Aer şi Pământ   strivind… 

…Lumina Lunii incepu să tremure, şi de undeva departe, din Pădurile uitate, urletul Demonului se spărsese de Aerul fierbinte…

Stelele cădeau multe, Clopotele nevăzute ale Timpului începuseră să bată, chemând parcă Lumina…

…vibraţia ciudat de mută zbura prin Aerul ce se îngroşa, devenind vâscos, explodând într-o sferă enormă de rece Foc ce se înălţa spre întunecatul Univers…   

…Bufniţa şi Demonul pieriră într-un ultimo urlet de Agonie…

…micuţa sferă Albastră dispărea, pierzându-se în prea micul Univers…

 …Doar sufletele rătăcitoare pe o mare de oceane sfârşeau în Agoine, fără Viaţă sau Iubire… Doar un Turn rămase pe întreg Pământul, sfidând cu forţă vântul…şi-n Turn un singur Zeu privea oceanele rătăcitoare, vărsând o Lacrimă amară…                                                                                                                                                                           …nemuritor, Kronos privea pământul sfâşiat, şi căuta un Suflet…

Sufletul Iubirii sale…

…amintiri stălucitoare îi invadau întunecatul suflet, viziuni nimicitoare, aducătoare de Teroare…

…şi disperarea-l cuprindea când cu ură-şi amintea cum Iubirea-I spre neant fu dusă de răzbunarea altora…şi-ar fi dorit şi el să distrugă cu un gest Pământul, oamenii şi Luna, dar acum singur în Univers domnea…

…cutreiera Pământu-n lung şi-n lat, înfruntând Noaptea, Focul şi Vântul, sperând că va găsi…

…doar Suflete reci treceau pe lângă el, moarte spectre, Suflete ce urmăreau şi ele pierdute Vise şi poate locu-n care au Iubit atunci pe cineva…

…plângea lugubru turbatul Vânt, printre diforme stânci spre Univers urcate, după demult uitate Dealuri şi Păduri, Vântul plângea… şi nici Moartea nu-l mai mângâia…

…spulbera cu ură praful ce cădea din Infinitul pustiu peste tot Pământul, ţărâna oarba, sperând să scoată la iveală mult Iubita lui Pădure…

…se odihnea o Clipă doar, apoi cu forţă înzecită se avânta spre eterne negre dune, încercând să le distrugă, dar ura lui crea doar abstracte forme ce bucurau caudate întunecaţii ochi ai Zeului, în care o Lacrimă lucea neîncetat, la fel cum Durerea îi curgea în inimă şi-n Suflet…

“amintirea iubirii tale e cuibărită în braţele Sufletului meu…

a Iubirii tale amintire in a Sufletului meu brate e cuibarita

… te caut fără a te mai cunoaşte…unde ai plecat? Unde vrei să mai ajungi?

…te cunosc fara a te cauta…unde am plecat? Unde vreau sa ajund?

căci Timpul s-a sfârşit…până unde trebuie să rătăcesc pentru a te găsi?

s-a sfarsit Timpul…pana unde trebuie sa ratacesti pentru a ma gasi?

şi Pământul s-a sfârşit…

s-a sfarsit Pamantul…

…Şi cuvintele lui se topeau

În norii tăioşi

Şi ecouri

Nu-I mai răspundeau…

 

rânduri inspirate de poezia “Întuneric”de Byron
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: