[0.6] unui negru înger

[0.6] unui negru înger

2001  

…amintirea fadă şi tăcută a firavului buchet de ghiocei, dăruit demult unei zeiţe îmi reînvie în minte, în timp ce privesc cenuşiile câmpii din din sufletul meu, presărate cu străveziii lacuri negre de mercur, în care îşi dau viaţa speranţele, cu nori ciudaţi dar nemuritori şi frumoşi…

În boabele de rece rouă dintre virginele petale îi zăresc superbul chip, de un sentiment divin luminat… întind spre ea tremurânda mâna ce strânge buchetul de ghiocei. Mă apropii de ea…

Fulgerele destramă implacabil prea plăcuţii nori şi totul se întunecă… frig şi întuneric…

În furtună clopotele reci ale propriei mele morţi încep să bată, aducându-mi aminte dureros că cea pe care am iubit-o s-a stins în braţele mele…

Nume săpat adânc în carnea neagră a inimii mele…

Nici măcar Universul, în infima lui imensitate nu ar putea strânge uriasa-mi durere, închisă într-o inimă atât de mică…

Dar ochii îngerului, întipăriţi dureros de dulce în sufletul meu, parcă promit că vor alunga durerea, iar eu, cel ce n-a cunoscut fericirea, eu care acum plâng cred şi sper că voi rămâne toată viaţa cu ei, şi că vom trăi prin imensa eternitate…

 

A străbate întinsele câmpuri aride şi pustii ale vieţii, fără a cunoaşte prea des plăcerea de a te opri într-o dulce şi răcoroasă oază, e o grea încercare şi o viaţă vidă…

Am găsit-o şi dumnezeul oamenilor mi-e martor că nimic nu mă va face s-o părăsesc…

Este îngerul pe care l-am pierdut cândva şi mă rog să nu se întâmple din nou…

Am promis că voi ucide trecutul atunci când o rază necunoscută de lumină, împletită cu o fărâmă de completă fericire îmi va lumina câmpiile tăcute din sufletul meu, atunci când primul ghiocel îmi va vesti o primăvară dulce după o lungă iarnă prea mult udată cu amare lacrimi şi îngheţate suspine…

Ghiocelul răsărit printre uscatele ierburi şi ele dornice de lumină la care visează şi sufletul meu în nopţi fierbinţi de agonie… a răsărit, dar pe tulpina lui firavă creşteau spinii tăioşi, căliţi în fierbinte otravă…

Nu am găsit ce căutăm, dar încă sper că atunci când sub imensa mare hipnotică de hibride sunete divine ne vom contopi şi imense aripi de imaculată plăcere ne vor creşte, atunci sper că voi găsi sensul propriei mele vieţi haotice şi sensul întunecatului univers; atunci sper că voi găsi în ochii şi pe trupul ei liniştea supremă la care visez de când am păşit neştiutor pe lume şi m-am lăsat prins în lupte fără sens pt motive puerile şi minore câştiguri; liniştea la care visez de când am fost împins de curiozitate să creez ce credeam că alţii n-au creat, pierzându-mi credinţa…

Sper şi vreau ca prin ea să mă pot opri în afara timpului, s-o ţin în braţe şi să-l privesc cum trece, să o sărut şi să nu-i simt pasul greoi şi devastator peste trupul şi mintea mea…

 

Visez un loc cu linişte şi extaz

O argintie plajă din praf de lună şi stele moarte, scăldată de un străveziu ocean albastru cu valuri înspumate de plăcere ce juisează pe stâncile sterpe…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: