[1.1]…O altă primăvară

[1.1]…O altă primăvară

                               2003

 

…neagră, acidă iarna s-a stins, scurgându-se în pământul mutilat, ducând cu ea sentimentele ce pluteau negre, grele în sufletul meu.

…mă pierd în contemplare, învăluit de sentimente cvasireale; ale unei alte primăveri amintiri se revarsă melancolic în mine, umplând vidurile create de iarnă şi de sentimentele ei.

…perfidă natura renaşte, înviind şi în mine apusele amintiri ale unui real dar mincinos înger.

…doar sunetele sunt noi în această primăvară… şi eu.

…acelaşi munte cu desfrunzita-i pădure; aceleaşi acide umbre ale brazilor în noapte; acelaşi palid soare ale aceleiaşi primăveri; aceeaşi greşeală în sufletul meu.

…neagră cruce de granit rece tronează deasupra lespezilor mormintelor de marmură; aceleaşi fiinţe debusolate aleargă agonic spre ţelurile lor…fictive.

…acelaşi letal fum de ţigară.

…şi eu.

…şi eu în solitarul parc. …şi eu înconjurat de apuse vieţi şi destine de ciudate idealuri frânte.

…şi singur îmi sorb amarul din suflet. …şi singur caut în cai lactee.

…o altă primăvara…cu cer senin mustind de fum şi moarte…

…o altă primăvara…în care sufletul se pierde plin de ură şi regrete…

 

…ca o ultimă zvâcnire agonică, mutilata iarna îşi aruncă ultimii fulgi acizi peste imaculaţii ghiocei, îngheţând în venele lor seva fierbinte, îngheţând în sufletul meu sclipirea fadă a iubirii.

…întunecatele orizonturi nu mă părăsesc şi deşertul parcă se închide deasupra mea ca un etern şi mult visat liniştit mormânt amar, în care rămân doar eu. Cu sufletul golit de sentimentele ce gravitează rănite în jurul meu, lovindu-se şi murind în strălucitoare picături de amare dorinţe şi vise, în încercarea lor zadarnică de a învinge deşertul vieţii putrede ce colcăie în mine.

…gândurile se înghesuie în mine, durerea mi se prelinge prin trup, lumea oamenilor se deformează în lipsa sunetelor de care mintea şi sufletul sunt dependente… nu mai am unde fugi… nu mai am cu ce fugi… nu mai pot lupta.

…fără arme sunt, fără viaţă visez iubirea în nopţile reci şi pustii, fără stele şi luna… fără primăvara… fără mine.

…soarele şi luna plutesc împreună pe cerul mut al disperării, disputându-şi supremaţia asupra sufletelor rătăcitoare, dansând macabru cu volatilii nori ce alunecă perpetuu spre orizonturile înflăcărate ale mormintelor lor.

 

…pierdut în parfumate sunete, arome volatile strivesc sub paşii mei prin păduri de pasiuni distrugătoare. Care este menirea rozelor? Oare trăiesc ele doar pentru a fi rupte şi pentru a muri înfrumuseţând sexele perverselor virgine? Moartea este oare clipa lor de extaz?

…moartea este morbidul ţel al suprem al tuturor lucrurilor, al anotimpurilor, al fiinţelor, al primăverii, al iubirii.

 

…sevele acide zvâcnesc în mugurii fragezi, aruncându-i în poluata şi stricată lume, cu ciudata speranţa de a schimba ceva. Prea mulţi ani au trecut cu primăveri neschimbate şi meschinii oameni au uitat ce înseamnă izbucnirea vieţii şi împrăştierea ei în orizonturi…

…păşesc printre dealuri de ceţuri, căutând ceva… poate aceeaşi iubire pe care o gustasem în urmă cu milioane de secunde sub razele virgine de soare.

…rece îmi caut sufletul în primăvară. Şi o văd cum trece pe lângă mine şi prin mine, fără să-mi vorbească, fără să îmi zâmbească…

 

…deşi…

…sub înnoratul cer mă apropii de stejar. Cochiliile melcilor se crapă zgomotase sub paşii gândurilor mele adânci de grele si negre…

…dintre uscatele buruieni se ridica spre mine fantasme ale trecutului neant, spirite  deprimate de inteligenta…străvezii stafii ce îşi canta macabru chemarea lor spre Nimic…

…pământul  moale îmi face sufletul sa plângă… îmi reazăm fruntea grea de gânduri pe impunătorul copac…

…energii tăcute, cosmice îmi violează fiinţa si ma trimit in visări acide…

…sunete si durere…

…eu si stejarul…

…el singur printre buruieni uscate…

…eu singur printre uscate fiinţe…

 

…parca ma cheama ciudata împărăţie a singurătăţii… nu pot insa pleca… menirea mea mai cred inca sa fie pe acest pământ, pe care la fel de îndărătnic îl muncesc precum ceilalţi…

…vântul se despica sângerând printre uscatele crengi si se arunca rece in căpiţa de foc, dansând flacările ce mesteca lent cochiliile de melci secate, uscăciuni si sentimente si aruncând fumul acid de alb in zări învelind usturător trupul sufletului meu ciuntit de vise…

…sevele pulsează in jurul meu, in primăvară mugurii izbucnesc spre cer si m arunc in orizonturi in aceeaşi continua căutare…

 

In aceeaşi căutare a eternităţii…

 

…aceeaşi căutare a iubirii…

…a urii…

…a creaţiilor…

…a distrugerilor…

…a apusului…

 

In aceeaşi căutare a altei primăveri

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: