[1.7].Neputinţă

[1.7].Neputinţă

2000/2003

 

 

 

Soarele se prelinge fierbinte, filtrat de sticla geamului murdar, pe cicatricile de pe pielea fină a gâtului, unduindu-se şi curgând apoi pe sâni şi pe braţele dezgolite şi ele brăzdate de urmele rănilor…

Ochii, prea albaştrii, licăreau pierduţi în visări peste câmpiile ce treceau învăluite în soare pe lângă ea…

Şi se închid obosiţi de dorinţele şi speranţele împrăştiate lucitor în iarbă…

Imaginile închise-n întuneric se transformă n coşmaruri, peste care pleoapele se mulează îndurerate…

Şi ochii se deschid din nou…

Eu, neputincios mă pierd în albastrul lor şi îi văd viaţa agitată, de aţă agăţat, cum curge prin picuri de secundă…

Dorinţa de viaţă luceşte în ochii ei în timp ce oraşul ei moare lent şi sigur trist şi-ndurerat…

 

“să scap aş vrea, să pot fugi aş vrea să pot să fac ceva…”

 

Îi aud şoaptele ochilor bătând surd în sufletul meu…

 

Mă umplu de lacrimi amare şi ură…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: